marți, 7 aprilie 2009

Elena Băsescu ia 7.000 de lei pe lună de la Luxten

Patru ore de program pe zi la Luxten îi aduc Elenei Băsescu aproximativ 7.000 de lei lunar. 

Acest lucru rezultă din declaraţia de avere din dosarul de candidatură pentru euroalegeri, depus, ieri, de fiica preşedintelui la Biroul Electoral Central. Astfel, independenta Elena Băsescu, alias EBA, a declarat oficial venituri din activitatea sa de economist în 2008 de aproximativ 83.000 de lei, adică 6.900 de lei lunar. Firma la care este angajată part-time coincide cu cea care a concesionat întreţinerea reţelelor de iluminat din Capitală pentru 15 ani. 

50 Cent se iubeşte cu Ciara?


Raperul 50 Cent şi-a petrecut noaptea trecută în compania cântăreaţei Ciara, într-un hotel exclusivist din New York.
Cei doi s-au retras destul de devreme într-unul din apartamentele de lux al hotelului AKA Times Square, care, conform unei surse, are un singur pat. Nu este pentru prima dată când între cei doi se face o conxiune romantică. Ei s-au cunoscut când Ciara înregistra piesa “Can't Leave 'Em Alone”, iar zvonurile că sunt un cuplu au apărut după ce au pozat amândoi topless pentru a promova acestă melodie. Cu toate acestea cântăreaţa neagă că ar avea o relaţie cu faimosul raper. “Oamenii transformă totul în altceva decât este. Se spune că avem împreună o fermă în Atlanta. Am murit de râs când am auzit. Este formidabil să aud oamenii cum inventează. E amuzant”, a declarat Ciara. Şi 50 Cent a negat că ar avea o relaţie cu Ciara după ce anul trecut s-a bănuit că cei doi s-au căsătorit în secret.

Anna şi Elan fac nuntă în două luni?


Elan Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, pare să aibă planuri mari cu noua iubită

Lucrurile par să evolueze rapid în noul cuplu Anna Lesko-Elan Schwartzenberg. Surse de încredere din anturajul celor doi spun că deja “ar bate” clopotele de nuntă. Să reuşească oare cântăreaţa să-şi îndeplinească cel mai arzător vis, acela de a deveni nevastă?

Cel mai nou cuplu din lumea mondenă îşi uluieşte chiar şi prietenii! Apropiaţi de-ai Annei au povestit pentru Click!, sub rezerva anonimatului, că ea şi Elan au planuri mari pentru viitorul nu tocmai îndepărtat! Se pare că, în două luni, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu ar urma să o ia de nevastă pe focoasa cântăreaţă.

“Acesta este şi motivul pentru care au fost împreună în Israel, la sfârşitul săptămânii trecute. Din câte am înţeles, au stat de vorbă cu un rabin pentru a pune la punct detalii legate de căsătorie”, susţin surse bine informate. Mai mult, “cunoscătorii” vorbesc chiar despre o posibilă convertire a Annei Lesko la iudaism, aşa cum de altfel a făcut şi Mihaela Rădulescu înainte de a-i deveni soţie miliardarului.

Se pare că Elan o curtează pe Anna de mai multe luni, însă totul s-a “legat” după ce aceasta s-a despărţit de Codin Maticiuc. În exclusivitate, fotoreporterii Click! i-au surprins pe Anna şi Elan sâmbătă seara, la aeroport, când se întorceau din Israel. Cei doi au petrecut la Tel Aviv trei zile, departe de ochii curioşilor din România.

Codin n-a vrut să se însoare cu Lesko

Anna Lesko s-a despărţit recent de Codin Maticiuc, un tânăr de bani-gata cu care a avut o relaţie de circa un an. S-a zvonit intens că adevăratul motiv al despărţirii a fost faptul că Anna a pus piciorul în prag şi a cerut să-i devină lui Codin parteneră cu acte în regulă. Codin a refuzat s-o ia de nevastă, iar până la despărţire n-a mai fost decât un pas.

Contactat de reporterii “Click!”, fostul iubit al Annei Lesko nu s-a arătat deloc surprins de noua relaţie a Annei şi ne-a declarat, râzând: “Le urez succes tuturor participanţilor la joc!”.

Moni n-o are la suflet

O altă relaţie de notorietate a Annei a fost cea cu Irinel Columbeanu. Ei au fost împreună 8 ani. Chiar dacă relaţia lor amoroasă s-a încheiat, aceştia au continuat să păstreze legătura. Click! a aflat, în urmă cu câteva luni, că Ana ar fi “sponsorizată”, lunar, de Iri.

La vremea respectivă, contactată telefonic, Monica Columbeanu declara: “E posibil ca Irinel să-i fi facilitat crearea unui cont, pe vremea când erau împreună pentru că nu poate oricine să-şi deschidă un cont la băncile de prestigiu. Acum ea are alt sponsor - mă rog, iubit - şi nu cred că mai are nevoie de banii lui Iri. Poate ea şi-ar dori, dar nu are nici o şansă”, ne-a spus soţia lui Columbeanu.

Ultima oră

Elan şi-a retras acţiunea privind încredinţarea lui Ayan, băieţelul lui şi al Mihaelei Rădulescu. El nu va face recurs la decizia Judecătoriei sector 1, prin care minorul i-a fost încredinţat Mihaelei, transmite Mediafax.

luni, 6 aprilie 2009

Jennifer Aniston va avea o fetiţă

Jennifer Aniston anunţa în urmă cu ceva timp că îşi doreşte atât de mult să devină mamă, încât se gândeşte să adopte un copil sau să recurgă la fertilizarea in vitro. Vedeta nu a stat prea mult pe gânduri şi a făcut demersuri pentru a-şi îndeplini visul. Astfel, presa americană a scris zilele trecute că actriţa a rămas gravidă după ce a apelat la un donator de spermă.

Deşi Jennifer Aniston s-a despărţit recent de iubitul ei, John Mayer, cu care avea o relaţie de un an, actriţa se pregăteşte să devină mamă. În ciuda vârstei de 40 de ani, vedeta , care adeclarat cu ceva timp în urmă că îşi doreşte cu orice preţ să aibă un copil, se pare că a făcut demersuri în acest sens.

Toată lumea credea că John Mayer va fi noul soţ al lui JenniferS-a despărţit de fostul iubit pentru că acesta nu voia copil

Publicaţia amer icană OK!Magazine susţine că Jennifer este însărcinată şi urmează să aibă o fetiţă după ce a făcut o fertilizare in vitro, folosind spermă de la un donator anonim. “Abia aşteaptă să-şi ţină bebeluşul în braţe”, a declarat un prieten apropiat al vedetei pentru sursa citată.

Mai mult chiar, acesta a precizat că motivul pentru care Jennifer s-a despărţit de John a fost chiar faptul că bărbatul nu voia să devină tată, considerând că nu va mai avea timp să se ocupe de cariera lui muzicală care pentru el se află pe primul loc. Atunci Aniston s-a enervat la culme şi a hotărât să pună punct relaţiei, alegând să fie o mamă singură. Jennifer a fost căsătorită cu actorul Brad Pitt, însă cei doi nu au avut copii. Ei s-au despărţit în anul 2005, când Brad a început o relaţie cu frumoasa Angelina Jolie.

Lady GaGa foloseşte tehnici speciale pentru a părea mai înaltă!


Senzaţia pop Lady GaGa este conştientă de faptul că este scundă, iar că acest lucru i-ar putea dăuna carierei sale muzicale. Aşa că, atunci când filmează vreun videoclip, artista recurge la un truc computerizat prin care pare mai înaltă.

Cântăreaţa măsoară 1,55 metri în înălţime, dar pe ecrane apare mult mai impunătoare, datorită geniilor într-ale computerelor. Şi insistă că nu este singurul star care apelează la această "tactică".

"Tehnica aceasta se foloseşte atunci când vrei să pari mai mare pe televizor. E grozavă! Şi nu sunt singura care recurge la şmecheria asta. Să ştiţi că multe fete fac la fel", spune Lady GaGa.

Ramona este regizor pentru trupa Ro-mania


După ce a fost asistenta lui Capatos, sora Columbencei se apucă de videoclipuri

Sora Monicăi va alege zece fete apetisante care vor juca în videoclipul piesei "Cele mai frumoase".

Ramona Gabor a făcut o figură frumoasă în calitate de asistentă la emisiunea “Un show păcătos” (Antena 1) şi, deşi nu şi-a găsit un alt job în televiziune, de când a fost pusă pe liber, iată că i s-au ivit noi oportunităţi.

Astfel, sora Monicăi Columbeanu este curtată intens de băieţii de la Ro-mania, care o doresc drept regizoare pentru videoclipul lor, la piesa “Cele mai frumoase”.

“Dacă tot facem un clip cu cele mai frumoase fete, de ce să nu avem pe post de regizor una dintre bombele sexy ale României?! Cum Ramona are experienţă în televiziune, cred că poate veni cu idei foarte bune”, a declarat Răzvan, liderul trupei.

Printre cele care îşi vor undui formele în videoclipul băieţilor, se pare că va fi şi apetisanta Daniela Crudu, asistenta Matinalului de la Antena 1. Cât despre restul domnişoarelor, soliştii vor organiza un casting, iar doritoarele pot trimite poze la adresa www.truparomania.ro.

Cât despre Ramona, rămâne de văzut ce onorariu le va cere băieţilor de la Ro-mania pentru a le regiza videoclipul, nu de alta, dar se pare că sora Monicăi pretinde suma de 1.000 de euro doar pentru a participa la o emisiune televizată.


sursa :click.ro

duminică, 5 aprilie 2009

Stripteuza ajunsă călugăriţă dansează în faţa clericilor

Anna Nobili, în vârstă de 38 de ani, care a dansat la bară ani întregi într-un club de streaptease din Milano, a înlocuit chiloţeii şi pantofii cu toc cu straiele bisericeşti.

foto simbol, arhivă NorthfotoSora Nobili, aşa cum se numeşte acum, s-a alăturat ordinului Surorilor Muncitoare ale Sfintei Case a Nazaretului. Aceasta susţine că a renăscut după ce a îmbrăţişat credinţa în Dumnezeu, însă nu se poate desprinde de viaţa artistică. Ea dansează după o coregrafie pe care o numeşte “Dansul Sfânt”.

“Îmi iroseam viaţa dansând pentru bărbaţi în cluburi. Nopţile erau pline de alcool şi sex. Era o viaţă goală care îmi plăcea doar pentru că eram în centrul atenţiei. Dar acum m-am transformat. Dansez în continuare, însă acum o fac pentru Dumnezeu şi sunt fericită. Toate coregrafiile mele Îi sunt dedicate Lui. Scopul meu este să mă rog folosindu-mi corpul”, a declarat călugăriţa care se autointitulează “balerina lui Dumnezeu”.

Femeia urmează să apară pe scenă săptămâna viitoare, în faţa mai multor clerici, în incinta basilicii Crucea Sfântă, unul dintre cele mai importante lăcaşe din Roma. Printre invitaţii la spectacol se numără şi Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, responsabilul Departamentului Cultural al Vaticanului.

Dansul pe care călugăriţa îl va pune în scenă pentru înaltele feţe bisericeşti este inspirat din poveşti din Vechiul Testament şi se numeşte “Biblia: Zi şi Noapte”.

Jessica Biel, stripteuză de senzaţie


Jessica Biel oferă motive de satisfacţie fanilor ei. După multă vreme, actriţa se dezbracă pentru marele ecran, mai exact în cel mai recent film al ei, “Powder Blue”, în care joacă alături de Patrick Swayze şi Forest Whitaker.

Iubita lui Justin Timberlake, în vârstă de 27 de ani, joacă rolul unei mame singure, care este obligată de împrejurări să lucreze într-un club de striptease pentru a putea avea grijă de băieţelul ei. Swayze îl interpretează pe ciudatul patron al localului respectiv.

Filmul va avea premiera pe 24 aprilie în Statele Unite.

vineri, 3 aprilie 2009

Ramona şi Moni, iubire de-o vară


Surorile Gabor recunosc că relaţia dintre ele s-a răcit. Click! vă prezintă motivele rupturii dintre surorile-dinamită

Cele mai mediatizate surori din România au început să se împungă mai ceva ca două duşmance. Dacă, până mai ieri, Moni poza în ruda filantropică, acum, se pare că notorietatea Ramonei a început să o deranjeze. Click! vă prezintă clinciurile dintre cele două provinciale care au cucerit Capitala.

La doi ani după ce Monica Gabor (22 de ani) a devenit doamna Columbeanu, mezina familiei, Ramona (20 de ani), furată şi ea de mirajul Bucureştiului, a părăsit oraşul natal, Bacău, pentru a-şi face un rost în lumea bună.

“Am venit aici pentru că în Bacău nu puteam fi decât secretară sau vânzătoare. Monica m-a ajutat în măsura în care m-am născut ca sora ei. Norocul ei s-o fi revărsat şi asupra mea, că altfel se deschid uşile designerilor auzind cine sunt, faţă de o fată oarecare din Moineşti”, a declarat Ramona, în cel mai recent număr al revistei Tabu, asumându-şi statutul de soră a unei vedete cu nume sonor.

Toate bune şi frumoase, numai că, declaraţiile paşnice dintre cele două surori au început să fie din ce în ce mai rare, lăsând loc unui război rece. Prima scânteie s-a produs toamna trecută, când Monica a dezaprobat anturajul de prietene al Ramonei, dar şi faptul că sora ei mai mică se lăsa vrăjită de mai toţi craii de Dorobanţi.

Soţia lui Iri a pedepsit-o pe aceasta, renunţând să-i mai ofere ajutor financiar şi găzduire în luxosul ei apartament de pe Calea Victoriei. La scurt timp, relaţia Ramonei cu Cătălin Plăpcianu i-a pus capac Monicăi, reacţia ei fiind mult mai virulentă. Doamna Columbeanu, ajutată, probabil de naşul ei, Matei Miko, i-a închis uşile mezinei Gabor la Festivalul de Modă de la Bucureşti, din noiembrie.

Dezorientată, Ramona şi-a dat seama de tâlcul proverbului “frate, frate, dar brânza e pe bani” şi a făcut o declaraţie-şoc, pentru Tabu: “Eu şi Monica am fost împreună, apoi ne-am răcit, nu am judecat-o pentru decizia ei, era normal să-mi fac griji, să nu fi fost o iubire de-o vară. Acum am revenit la sentimente mai bune”. Tânăra Ramona nu se lasă, însă, s-a mutat cu chirie în zona Piaţa Obor şi munceşte pe brânci pentru a strânge bani, din prezentările de modă. Visul ei? O casă şi o maşină.

Uite câte motive de ceartă au avut!

- Prietenii cu care Ramona ieşea weekend de weekend în discotecă nu au fost absolut deloc pe placul Monicăi - Monica a strâmbat din nas de fiecare dată când Ramona era surprinsă de paparazzi sărutându-se, în public, cu câte un crai de Dorobanţi - Soţia lui Iri i-a taxat dur pe Silviu Văduva şi pe Cătălin Plăpcianu, afirmând că aceştia se lipesc de sora ei doar pentru publicitate - Ramona s-a trezit că a rămas pe dinafară la Festivalul de Modă din noiembrie, deşi trecuse castingul. Se vorbeşte că a fost mâna Monicăi

- Mezina a renunţat, pe ultima sută de metri, şi la prezentarea din cadrul evenimentului Balul Operei de la Cluj, organizat de naşul Monicăi, pe motiv că în ziua respectivă îşi serbează ziua de naştere - Moni a fost deranjată de interesul presei pentru Ramona, după ce aceasta şi-a făcut trei operaţii estetice într-o singură zi - Surse din Pro Tv ne-au spus că soţia lui Iri nu a mai acceptat să apară la emisiunea lui Cătălin Măruţă în compania surorii sale - După ce Click! a surprins-o, în premieră, pe Monica în sânul gol, aceasta s-a supărat de paralela “Războiul silicoanelor”, care le avea ca protagoniste pe surorile Gabor - Recent, Ramona a lovit-o sub centură pe Monica, declarând în presă că nu ar putea să aibă o relaţie cu un bărbat mai scund decât ea. Aluzia a fost clară la sora ei şi la Irinel Columbeanu.

Pictorial sexy, împreună, în "Maxim" Ce bărbat nu visează să aibă în patul lui două surori frumoase şi celebre? Iată că Monica şi Ramona au acceptat să fie protagonistele unui pictorial incendiar, în numărul din luna noiembrie, al revistei “Maxim”, stârnind, astfel, gânduri necurate în mintea oricărui reprezentant al sexului masculin.

Îmbrăcate sumar, în lenjerie intimă foarte sexy, surorile Gabor au pozat provocator, pe vremea când conflictul dintre ele încă nu prinsese contur. “Mi s-a spus că este cel mai reuşit pictorial apărut, până acum, în Maxim”, ne-a declarat Monica, cu doar câteva zile înainte să apară revista pe piaţă.

A refuzat să meargă cu Ramona la Măruţă

Dacă, anul trecut, Monica nu avea nici o problemă să participe la emisiuni alături de sora sa mai mică, iată că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură la începutul acestui an. Potrivit unor surse din interiorul postului Pro TV, Monica a refuzat vehement invitaţia lui Cătălin Măruţă, la show-ul “Happy Hour”, atunci când acesta a chemat-o împreună cu Ramona, ea specificând că nu doreşte să vină decât singură.

Cele două au bifat, totuşi, o prezenţă împreună la “Happy Hour”, în februarie 2008, iar de atunci telespectatorii au mai avut ocazia să le vadă separat, deşi Ramona s-a lăsat cu greu convinsă de “temutul” Măruţă.

Păsărin, 400 € ca să distreze bărbaţii



Cosmina a renunţat la televiziune şi-şi câştigă banii ca maestru de ceremonii în cluburi

Cosmina Păsărin a decis să revină la viaţa de noapte, câştigându-şi existenţa ca maestru de ceremonii la petreceri. Recent, vedeta a primit un contract gras, pe perioada verii, timp în care va fi remunerată cu 400 de euro pe seară pentru a binedispune bărbaţii, în cluburi.

Cosmina a făcut o figură frumoasă cu rolul de amantă pe care l-a jucat în serialul “17” (Prima TV), prestaţia ei fiind apreciată în unanimitate. Ghinionul a făcut ca producţia să fie întreruptă, iar vedeta s-a văzut, brusc, şomeră.

Spre norocul ei, carismatica Păsărin nu a stat prea mult pe tuşă şi s-a angajat la o televiziune on-line, unde a realizat singură singurică o serie de documentare despre industria porno, de la începuturi până în prezent.

Dar, cum banii nu s-au dovedit a fi suficienţi, frumoasa brunetă s-a întors la prima dragoste, meseria de maestru de ceremonii în cluburi, pentru care este remunerată cu sume între 300 şi 500 de euro pe noapte. Şi iată că norocul i-a surâs Cosminei încă o dată şi, recent, a pus mâna pe un contract mai mult decât avantajos.

Astfel, alături de Matteo şi Cristi Stanciu, ea va începe, de la 1 mai, un turneu în 16 dintre cele mai fiţoase cluburi din ţară, unde vor pune muzică şi vor întreţine atmosfera. Surse din anturajul Cosminei ne-au dezvăluit că, pentru prestaţia de fiecare seară, vedeta va primi suma de aproximativ 400 de euro.

În ciuda faptului că profesional îi merge ca pe roate, simpatica brunetă nu stă ca pe roze şi în viaţa sentimentală. Nici unul dintre bărbaţii care roiesc în jurul ei nu s-a ridicat la nivelul pretenţiilor Cosminei, astfel că vedeta nu şi-a găsit, încă, alesul inimii. Marea pasiune a Cosminei rămâne, totuşi, actoria, iar vedeta speră ca anul acesta să prindă măcar un rol într-un serial de televiziune sau într-un film.

miercuri, 1 aprilie 2009

Abramburica, "combinata" cu Honorius Prigoana


Cel de-al saptelea sezon de la "Dansez pentru tine" se dovedeste a fi unul plin de surprize, atat pentru competitori, cat si pentru producatorii show-ului de la Pro TV. Dupa ce au inlocuit-o, in urma unei accidentari, pe Claudia Cream cu Miki (ex-K-pital), acestia au fost nevoiti sa anunte revenirea acesteia in concurs. Totodata, vineri seara pe ringul de dans producatorii aduc in premiera o noua pereche de vedete-dansatori, formata din Honorius Prigoana si Dana Rogoz.
Dupa aparitia Monicai Columbeanu la "Dansez pentru tine" si evolutia ei intr-o salsa plina de energie, saptamana aceasta a venit randul familiei Prigoana sa-si foloseasca notorietatea in slujba cauzelor umanitare. "Desemnat" sa faca fata cu brio acestei incercari a fost Honorius, cel mai mare dintre "juniorii" lui Prigoana. Cel caruia i s-a pregatit o partenera pe masura: Dana Rogoz, alias Abramburica, de la Pro TV International. Desi fiul sau se antreneaza de cateva zile pentru "Dansez", Silviu Prigoana se pare ca nu are nicio idee despre acest lucru. "Nu cred. Nu pot sa cred. Va dau cuvantul meu ca fi-miu este un antitalent in artele de orice fel. Sigur ati verificat informatia si e vorba de Honorius al meu?", ne-a intrebat politicianul uimit. O alta surpriza neasteptata este cu siguranta revenirea Claudiei Cream in competitia visurilor. Desi a fost sfatuita de medici sa se retraga din concurs, solista se incapataneaza sa-si duca misiunea la bun sfarsit, chiar daca Miki (ex-K-pital) se oferise sa o ajute. "Luasem decizia de a nu mai dansa din cauza durerilor pe care le aveam la coasta fisurata, insa nu am putut sta deoparte, am simtit ca este datoria mea morala sa duc mai departe visul lui Adrian, cu orice riscuri. Ii multumesc lui Miki... Nu ma mir ca a facut acest gest, pentru ca ea este un om bun si sensibil la nevoile celor din jur. Acum astept sa reincep antrenamentele si sa trecem cu bine peste duel", a marturisit Claudia. 

Miss Bulgaria l-a făcut celebru pe Costi în Asia

Costi Ioniţă a schimbat “foaia”: a renunţat pentru moment la manele şi a compus o piesă R&B, “Sahara”, cu care a făcut furori în discotecile din Europa. Cea care i-a adus însă peste hotare un plus de succes este Andreea Teodorova, o apetisantă solistă din Bulgaria, cu un reuşit bust siliconat.

Costi Ioniţă nu încetează să ne uimească. După ce a ratat anul acesta Eurovisionul, acum solistul demonstrează că tot străinii îl iau în serios.

El a scos “pe piaţă” o piesă R&B, care face furori în discotecile din Marea Britanie, succesul împărţindu-l însă cu focoasa bulgăroaică Andreea Teodorova, în vârstă de 22 de ani, care are în palmares şi titlul de Miss Bulgaria. Cei doi s-au cunoscut anul trecut, chiar în ţara ei natală, iar Costi, fermecat atât de atuurile ei fizice, cât şi de cele vocale, i-a propus pe loc o colaborare muzicală.

Apetisanta Andreea susţine că frumuseţea ei este naturală, cu excepţia sânilor, pe care i-a mărit cu ajutorul bisturiului. Dar iată că Andreea este şi talentată: “În 2008 ea a câştigat la Gala Premiilor Planet titlul pentru cea mai bună cântăreaţă din Balcani, dar şi un premiu pentru cel mai bun duet, cu mine. Piesa noastră, "Sahara" va fi difuzată în toate cluburile din Europa, dar şi la MTV Asia”, ne-a precizat Costi Ioniţă.

În topul European DJ Charts, unde votează 4.000 dintre cei mai cunoscuţi DJ din lume, românul Costi Ioniţă este acum pe locul patru, după ce a fost şi “number one”.

Smiley şi Laura Cosoi fac Paştele de două ori


După o perioadă plină din punct de vedere profesional, Smiley aşteaptă cu nerăbdare Sărbătorile Pascale pentru a se odihni un pic. Şi cum se putea relaxa mai bine, dacă nu în compania iubitei sale, Laura Cosoi.

“Paştele catolic îl vom sărbători cu familia Laurei, la Iaşi, iar de Paştele ortodox vom sta cu ai mei”, a declarat solistul pentru Click! Ca în fiecare an, Laura, botezată în religia catolică, se pregăteşte temeinic pentru a respecta şi tradiţiile ortodoxe de dragul iubitului ei.