Miliardarii români au pierdut bani frumoşi pe fondul crizei financiare
A recunoscut singur. Pe fondul crizei imobiliare, Gigi Becali, cunoscut sub numele de “latifundiarul din Pipera”, nu mai poate vinde nimic, prin urmare, nici averea lui nu mai valorează mare lucru.
Apariţia în urmă cu câteva zile a topului miliardarilor Forbes a confirmat faptul că averile românilor sunt în scădere. Ion Ţiriac nu s-a mai regăsit, anul acesta, printre bogaţii lumii, familia Voiculescu suferă de pe urma micşorării veniturilor din publicitate, iar bugetul de 700 de milioane de euro al fraţilor Păunescu (estimat în “Adevărul 500 Miliardari”) s-a diminuat semnificativ.
Gigi Becali, cu o avere estimată anul trecut la 700 – 750 milioane euro, a recunoscut public că a cam sărăcit. “Eu nu mai am avere, dom’ne. Gata! S-a dus. Dacă nu poţi să-ţi vinzi marfa, să iei bani pe ea, nu ai nimic”, a declarat Becali.
Ion Ţiriac a ieşit din topul miliardarilor
Pe fondul scăderiii cu până la 35% a pieţei auto din România, Ion Ţiriac, cunoscut ca importator de automobile, a ieşit din topul întocmit de Forbes deoarece nu a reuşit să atingă pragul de un miliard de euro, luat ca referinţă. Iar asta şi din cauza investiţiilor ridicate pe care le deţine în imobiliar. Anul trecut, averea fostului tenismen a fost estimată de “Adevărul 500 Miliardari” la 950 – 1 miliard de euro.
Bobby Păunescu se pregăteşte de ce-i mai rău
“Suntem conştienţi de efectele crizei mondiale şi pregătiţi pentru acestea. Preconizăm o scădere a veniturilor grupului de până la 11,5% în 2009 faţă de 2008. Am restructurat costurile şi am diminuat investiţiile”, a declarat Bobby Păunescu. În afara grupului media şi a afacerilor din turism şi imobiliare din România, fraţii Bobby şi Răzvan Păunescu mai deţin, potrivit propriilor declaraţii, proprietăţi imobiliare în SUA, Mexic şi Rusia.
sursa : click.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu